Text de Isabela Vîrban

Pubertatea a fost un amalgam de emoții. Nu a fost suficient faptul că eram un copil destul de timid și introvertit. Pubertatea s-a gândit să lovească cu ochii închiși. Fără resentimente și fără alte rețineri, am fost una dintre victimele sale.

Dacă stau să mă gândesc, aș putea spune că pubertatea nu a fost nici ea întruchiparea maturității când s-a hotărât să mă înzestreze cu atâtea „experiențe”. La 20 ani eram un tânăr adult, pierdut în timp și spațiu, lovit de acea criză existențială care te trimite către populara întrebare „ce fac mai departe cu viața mea?”.

Copilăria mea s-a terminat cu 2-3 picături de sânge și o mare rușine atunci când am fost nevoită să îi spun tatălui meu că mi-a venit menstruația. Da, tatăl meu a fost prima persoană care a aflat de colorata mea întâmplare. A fost destul de panicat când i-am spus. Cum putea să explice un bărbat fetei lui de 13 ani ce se întâmplă? „Vrei să o sun pe mama?”.

Știam în mare parte de ce lenjeria mea devenise roșiatică, știam cum să folosesc un absorbant, dar nu încercasem să-mi pun unul până atunci. Și uite așa, eram pusă în fața faptului împlinit. Pentru mine nu a fost o experiență care m-a marcat, dar ce a urmat după a recompensat în întregime startul meu lin.

Cea mai mare problemă a fost creșterea în greutate. Nu am avut o greutate excesivă, însă eram unul dintre acei copii „pufoși”. Aveam o familie care mergea pe principiul românului „mâncarea te ține sănătos”. Pubertatea încerca să mă transforme în femeie.

Ceea ce ar fi trebuit să îmbrățișez din numeroasele roade aduse de pubertate, eu le respingeam. Nu voiam șolduri, nu voiam forme, nu voiam acnee.

Faptul că prietenele mele încă nu trecuseră prin experința primei menstruații sau ,dacă trecuseră, nu sufereau aceleași modificări prin care eu treceam, mi-a îngreunat foarte mult situația. Întreaga mea adolescență a fost marcată de sentimentul de disconfort. Nu mă simțeam în largul meu la școală, în pauze cu colegii sau mergând pe stradă pe lângă grupuri mari de oameni. Nu doar că fetele erau răutăcioase, dar și băieții aveau întotdeauna câte ceva de adăugat.

A fost frustrant să observ că ei nu se confruntă cu o catastrofă asemănătoare cu a mea, așa cum o priveam pe atunci. Nu conta cât de mult mama mă încuraja să îmi apreciez mai mult mintea, pentru că ce se află înauntru contează de o mie de ori mai mult decât exteriorul, împrejurările au avut un efect major asupra imaginii mele și a corpului meu. Uitându-mă înapoi, cu singurață găsesc prostesc să mă mâhnesc pentru astfel de lucruri. Atunci nu știam, dar acum înțeleg că trebuia să trec prin acel proces și că nu eram obligată de niciun factor, de orice fel, să am o experință neplăcută.

La 10 ani distanță, acestea sunt sfaturile pe care mi le-aș oferi mie, la 13 ani, și pe care, dacă le-aș fi urmat, probabil că aș fi navigat pe ape mai limpezi:

• Îmbrățișează schimbările

Tot ceea ce se întâmplă cu corpul tău în perioada pubertății este perfect normal și sănătos. Nu te mai îngrijora și încetează să te compari cu prietenele tale. Oprește-te din a mai analiza fiecare defect pe care îl ai și începe prin a aprecia și a valorifica mai mult calitățile tale.

Să facem un exercițiu de imaginație: Privește-te în oglindă pentru câteva momente, din cap până-n picioare, și încearcă să observi aspectele care îți plac cel mai mult la tine. Poate ochii tăi au culoarea chihlimbarului, ori talia ta ar putea stârni gelozia până și marilor fotomodele. Sigur, poate că picioarele tale nu sunt încadrate în normele ireale pe care societatea le impune, dar ele te-au susținut pe atâtea cărări și drumuri și te-au condus mai departe.

Poate ca mâinile tale nu pot fi comparate cu cele ale unei pianiste, dar ți-au scris povestea până în acest moment și vor continua să facă acest lucru și de acum înainte. În loc să te uiți la partea goală a paharului, observă partea plină, partea colorată care îți oferă șansa de a te explora pe tine în cel mai frumos sens al cuvântului.

• Nu îți stoarce coșurile!

Unul dintre cele mai importante sfaturi pe care aș putea să îl ofer oricui. Nu doar că, de cele mai multe ori, nu reușești să le elimini în totalitate, ceea ce poate duce la inflamare și la repetarea procesului de tortură, dar poți infecta zona și poți rămâne cu semne pe întreaga față. Discută cu un medic dermatolog, cere-i sfaturi! Acesta te poate ajuta să treci mai ușor de acestă etapă. Dacă tot nu poți să reziști tentației, umezește-ți înainte fața cu apă calduță cu ajutorul unui prosop și presează ușor, pentru câteva secunde, pe zona afectată.

Îmi mulțumești mai târziu! 

• Nu te agăța de băieți!

OK, poate acest lucru este un sfat și pentru mine, cea din prezent. Este în regulă să fii atrasă de sexul opus (sau de același sex), dar nu îți pierde timpul și mintea prin șirul de întrebări fără răspuns: ce-ar fi fost dacă, cum ar fi fost dacă, dacă, dacă, dacă… Nu te îndrepta către acel drum, pentru că știm cu toții care este finalul.

Nu confunda dragostea cu acele tipare mentale care se tot repetă și par că revin constant în viața ta (mulțumesc dopaminei și oxitocinei – hormonii dragostei). Încearcă să ieși din acel tipar și dacă te simți captivă în acea buclă, amintește-ți că odată ce ai scăpat din acel vârtej interminabil, aceleași decizii te vor conduce către aceleași rezultate. Despărțirile nu sunt deloc plăcute, dar vei mai trece prin ele.

• Ține un jurnal – Exprimă-ți emoțiile!

Nu trebuie să fie neapărat o definiție a jurnalului clasic pe care cu toții îl cunoaștem din filmele sau desenele americane: „Dragă jurnalule, astăzi am ieșit cu prietenele mele la un suc”. Nu, nu te gândi la această variantă. Alege pur și simplu un caiet, o foaie sau scrie chiar într-o notiță de pe telefon tot ceea ce îți trece prin minte, tot ceea ce te macină și crezi că ,dacă ar scăpa de pe marginea buzelor tale, lumea s-ar sfârși sau consecințe nefaste te vor urma.

Spoiler alert: Nimic din lucrurile acestea nu se vor întâmpla.

Găsește un mod de exprimare emoțională cu care să te simți confortabil. Fie că vorbim de scris, de pictat sau de practicat un anume sport, îmbină utilul cu plăcutul și poți dezvolta un hobby de lungă durată.

• Lucrurile vin și pleacă.

Pubertatea este perioada cu cele mai mari schimbări hormonale, așa că te vei simți de cele mai multe ori copleșită și vei experimenta nenumărate alte emoții. E un parcurs perfect normal pe care, crede-mă, îl vei depăși! Oamenii vor veni si vor pleca din viața ta, alții vor rămâne cu încăpățânare alături de tine, însă indiferent de rezultat, nu poți forța lucrurile să își urmeze evoluția. Ce trebuie să știi, însă, este că la final de zi totul va fi bine! Amintește-ți acest lucru, crede în tine și restul lucrurilor se vor alinia pe parcurs.

• Fii curioasă!

Ultimul sfat, dar la fel de important, este să fii curioasă. Pune întrebări, cere răspunsuri, testează-le și învață din greșeli! Doar așa te vei putea proteja pe tine și pe cei din jurul tău. Informația este cheia ce îți va deschide multe uși.

Îmbrățișează dezvoltarea ta personală! Viața este plină de tranziții. La 23 de ani simt că trec prin a doua pubertate și poate că acesta este adevărul. Etapa de la a fi o tânără femeie la o persoană adultă este o altă tranziție, cu o altă poveste căreia îi ofer posibilitatea să se dezvolte fără a încerca să o mai controlez. Conectează-te cu mintea și corpul tău și bucură-te de ele în fiecare zi!

Tu ce sfaturi ți-ai oferi ție, la vârsta de 13 ani?