Un interviu despre descoperirea de sine cu Adelina, voluntară la Revista Sânziene

Text de Maria Pop-Coman
Fotografii din arhiva personală a Adelinei

Am cunoscut-o pe Adelina în tabăra Sânziene. M-am apropiat de ea încă din primele zile când, prin intermediul unui joc de cunoaștere, am ajuns să vorbesc mai mult cu ea și am observat pasiunea ei pentru domeniul în care se pregătește să profeseze. Îi sclipeau, pur și simplu, ochii când vorbea despre Facultatea de Medicină (pe care o urmează) și părea în special interesată de provocările femeilor care trec prin ea.

Chiar dacă provine dintr-un oraș mic, curiozitatea i-a lărgit orizonturile. Am aflat că este o persoană care s-a implicat civic încă de mică și am rugat-o să îmi povestească mai mult despre asta.

„M-am implicat pe partea de voluntariat la SMURD. M-a atras, oricum știam că vreau să dau la medicină și am vrut să învăț ceva din asta. Fiind minoră erau foarte multe reglementări și făceam mai mult muncă de birou, care nu mă atragea foarte tare. Am învățat primul ajutor, cum să salvezi o persoană de la înec și lucruri de genul ăsta. Mai târziu am dat meditații copiilor din centre de plasament. Pentru cei din București am facilitat acest serviciu online, iar pentru cei din orașul meu am dat meditații în persoană, pentru evaluarea națională sau pentru alte materii la care aveau nevoie.”

A fost mereu conștientă de inegalitățile la care erau supuse femeile și implicit și ea, până când într-o seară, la 13 ani, a deschis ecranul telefonului și a început să caute ce înseamnă feminism. Atunci și-a dat seama că acesta este termenul care o definește și a început să poarte această etichetă în viața de zi cu zi. Familia nu a fost receptivă tocmai de la început, dar Adelina a fost răbdătoare cu ei și asta a creat spațiul pentru a purta conversațiile necesare. 

„În clasa a 10-a am înființat un club de egalitate de gen și de șanse în liceul meu, cu ajutorul căruia am reușit să facilitez, pe o perioadă nu foarte lungă, dar însemnată, un program cu produse menstruale gratuite pentru tinere. Acolo am apelat și la sprijinul fetelor de la Iele-Sânziene, pe care le știam oricum dinainte, pentru că scrisesem la primele două numere ale revistei.”

La vârsta de 14 ani a participat pentru prima dată la Revista Sânziene, experiență prin care a învățat cât de important este să vorbești despre subiecte considerate „tabu” de societate. A început să observe stereotipurile pe care le aveau și ea, dar și cei din jur legate de femei și să își dorească să le combată. A scris articole despre menstruație, pentru care a luat interviuri mamei și bunicii ei. A început să se documenteze și să ajute fetele care nu au acces la produse menstruale sau educație sexuală.

A avut greutăți în proiectul pe care l-a coordonat în liceu, dar pasiunea și dorința de a ajuta comunitatea a împins-o să continue. „M-am lovit de stigmatizarea menstruației și de foarte multă rușine internalizată a unor adulți. Am încercat să vorbesc cu autoritățile, nu am obținut neapărat ceva favorabil și am fost pe cont propriu. Am strâns bani și am reușit să pun 2 ani de zile absorbante în liceu cu ajutorul celor de la Iele-Sânziene. Am încercat și ceva la nivel de consiliu local, dar nu s-a concretizat.”

Adelina mărturisește că a fost afectată de inegalitățile de gen și în domeniul pe care îl studiază acum, medicina. Resimte frustrările profesoarelor adunate de-a lungul anilor din cauza batjocurilor primite încă de la începutul carierei. Spune că s-a săturat ca atunci când intră în spital cu un băiat, oamenii să i se adreseze lui cu domnul doctor, iar ei să i se pună eticheta de asistentă doar pentru că este femeie. Îi e frică de părerile pe care și le fac oamenii care spun că doamnele doctor „au ajuns unde sunt nu pe merit, ci pentru că au făcut favoruri sexuale”. Își dorește să combată aceste stereotipuri și să fie văzută pentru potențialul pe care îl are și pentru munca pe care o depune.

Crede că toate adolescentele trebuie să învețe despre egalitatea de gen, să observe anumite stereotipuri și să corecteze probleme pe care le văd în societate. Își dorește ca fetelor să nu le mai fie rușine să facă ceea ce își doresc,să nu le mai fie impus să stea departe de anumite domenii și să poată avea șanse egale de acum înainte. Va continua să militeze pentru asta în Revista Sânziene și în viața de zi cu zi cât de mult poate.

Pentru Adelina, medicina nu este încă un domeniu incluziv. Cum ar arăta, însă, o lume în care fetele se nasc cu șanse egale, fără a se simți nevoite să lupte pentru ele?

—–

Acest text face parte din seria de interviuri realizate de noua echipă de redacție a Revistei Sânziene în cadrul proiectului Revista Sânziene: media literacy pentru tineri, derulat de Asociația Iele-Sânziene și finanțat prin programul Efectiv Civic, dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation și cu sprijinul Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI.