„M-au dat afară de acolo, m-au gonit” – Avortul: drept medical sau problemă morală? Interviu Avort Accesibil
Autor: Irina Pavel
Iulustrație: Fabiana Ghinghină
„În momentul în care am primit rezultatul pozitiv, aveam 19 ani. Am aflat că am rămas însărcinată în primele 3 săptămâni, deoarece simptomele s-au făcut prezente încă de la început.” Acestea sunt declarațiile unei tinere ce a trebuit să caute ajutor în sistemul medical românesc pentru a scăpa de o sarcină nedorită.
Conform Codului Penal (art. 201) și a Legislației Sanitare (legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului), avortul este legal în spitalele de stat până la vârsta sarcinii de 14 săptămâni. Din păcate, realitatea arată altfel, iar sute de tinere se găsesc în dificultate atunci când vor să recurgă la o astfel de procedură medicală. Cristina (numele persoanei a fost schimbat pentru anonimitate) de abia ieșise de pe băncile liceului când a aflat că a rămas însărcinată. În căutarea unui viitor mai bun și având o situație financiară precară, a decis că cea mai bună soluție pentru ea este întreruperea de sarcină. Fără vreun suport din partea părinților, Cristina a mers singură la spitalul de stat din orașul ei căutând ajutorul profesional al cadrelor medicale, unde a fost tratată cu dispreț și ignoranță: „M-au dat afară de acolo, m-au gonit. Am vorbit cu trei doctorițe ce mi-au zis, foarte nervoase, că ele nu fac avort. Nu mi-au oferit niciun detaliu, doar mi-au spus , agitate, că ele nu prestează astfel de servicii.”
Cristina a fost nevoită să își programeze avortul la o clinică privată, îndrumată de sora ei mai mare: „Împreună cu medicul, am decis să optăm pentru o procedură medicamentoasă, deoarece sarcina era încă la început, și mi s-a promis că aceasta este cea mai sigură variantă.” Am întrebat-o pe aceasta de atitudinea personalului medical din clinică și de sfaturile primite din partea acestora: „Atitudinea personalului medical a fost împărțită, primind și opinii pozitive, precum că iau decizia cea bună, dar și opinii mixte, precum că ar trebui să mă mai gândesc, să mai aștept, să iau în considerare repercusiunile acestei proceduri”.
Recuperarea Cristinei a fost plină de frică și durere. Din cauza mediului instabil în care trăia și fără sprijinul atât psihologic cât și fizic ce îi era necesar, ea relatează că a avut schimbări hormonale mari, iar corpul ei a fost în dureri atât înainte, pe parcurs, cât și după finalizarea procedurii. Costul intervenției a fost de 1000 de lei deoarece a fost făcută pe cale medicamentoasă, dar un chiuretaj cu anestezie poate depăși și 1300 de lei.
Cazul Cristinei nu este unul izolat. În anul 2021, între lunile februarie și mai, Centrul Filia și Euroregional Center for Public Initiatives (doua ONG-uri ce promovează egalitatea și drepturile umane în societate) au contactat 242 de spitale de stat din România cerând informații privind întreruperile de sarcină. Numai 137 de instituții au răspuns la cerere, din care doar 59 de spitale – mai puțin de jumate – au declarat că oferă avorturi medicamentoase cât și chiuretaje. Conform Direcției de Sănătate Publică, în 2021, în 11 județe din 41, nu s-a declarat nicio procedură de avort la cerere în instituțiile de stat.
Cum legea e ambiguă și nu specifică clar dreptul femeii la avort în spitalele publice, mulți medici invocă diferite scuze pentru a nu realiza procedura: motive ce țin de etică, cum că intervenția s-ar face până la douăsprezece săptămâni ci nu până la paisprezece sau pur și simplu refuză pacientul fără să de-a vreo explicație.
Ce învățăm din istorie?
Într-o țară în care avortul a fost complet interzis mai bine de două decenii, cauzând decesul a cel puțin 10.000 de mame și a 15.000 de copii ce au murit în centrele-spital pe perioada ceaușistă, mulți cetățeni români încă își exprimă disprețul față de această procedură prin diferite manifestații anuale. În lunile februarie/martie a avut loc cea de-a 16-a ediție a „Marșului pentru Viață” ce pretinde a fi un eveniment cu scopul de a-și arată solidaritatea față de situațiile dificile în care se pot afla mamele și copiii lor. Influența religioasă se observă clar în timpul acestor marșuri, unde numeroase filantropii și fețe bisericești își fac prezența.
Dintr-un punct de vedere subiectiv, un popor ce nu își învață istoria este menit să o repete. Sute de mame, ce deja aveau un copil sau doi acasă, au trebuit să treacă prin avorturi clandestine, prin proceduri inumane ce implicau obiecte ascuțite ce erau inserate în uter, (cum ar fi andrele de croșetat sau sârme dezinfectate cu spirt) chiuretaje făcute fără anestezic cu echipament medical nesteril, ruginit sau uneori doar cu ajutorul unui foarfec, pentru a putea asigura simpla supraviețuire a familiei deja construite. Generația „decrețeilor” se află și astăzi printre noi, poate e mama ta, colegul de muncă, prietena cea mai bună sau chiar tu, toți ducând mai departe o istorie cumplită, plină de foamete, violență și neajunsuri – un aspect pe care se pare că mulți români încă nu îl pot conștientiza. Dreptul la autonomie corporală reprezintă o libertate fundamentală a fiecărei persoane. Cu toate că întreruperea de sarcină este acum legală în România, accesul la astfel de servicii rămâne dificil pentru numeroase femei, în special pentru cele din mediul rural.
Societatea românească este încă împânzită de stereotipuri și valori religioase, conservatoare. Suntem închise în cuști de catifea încă de la naștere, pentru ca mai apoi să fim încununate drept „mame” la vârsta maturității, iar în anumite cazuri chiar a pubertății. Chiar dacă o femeie reușește să treacă cu succes printr-o procedură de avort, stigma poate continua. Rușinea poate trăi adânc în sufletul ei, iar alegerea ce a fost făcută asupra propriului corp poate fi privită ca un act dezgustător, depravat și ca un păcat în fața divinității.
Într-o notă mai optimistă, am reușit să luăm legătura cu echipa Avort Accesibil, una dintre puținele organizații non-guvernamentale din România ce oferă sprijin, informații și consiliere femeilor aflate în fața unei sarcini nedorite. Acestea ne dezvăluie modul în care sunt contactați și implicați numeroși medici din întreaga țară prin intermediul asociației.
„Pentru recomandări de medici sau clinici folosim informațiile pe care le-am strâns până acum și o bază de date creată de colegele noastre de la Asociația Moașelor din România și updatează pe baza recomandărilor de la alte asociații. Această bază de date conține medicii care fac avorturi și în ce condiții, și, în funcție de nevoile persoanei, recomandăm unde să meargă sau sunt referiți la Safeline-ul AMșR pentru îndrumare. Munca aceasta este dificilă, fiindcă multe clinici și spitale au limite aleatorii privind vârsta sarcinii până la care fac avort și este foarte dificil să găsim medici care să facă peste 12 săptămâni de sarcină. Există, bineînțeles, clinici și pentru cazurile între 12-14 săptămâni, însă la această vârstă devine din ce în ce mai greu accesibil, mai ales în afara marilor orașe. Unele unități medicale fac doar avort medicamentos, altele doar avort prin aspirație, altele chiuretaj, unele nu fac în timpul sărbătorilor religioase. Personalul medical al unora din clinici care fac procedura de avort este cunoscut pentru modul stigmatizant în care tratează pacientele, și uneori, situația ne cere să pregătim în avans persoanele la ce să se aștepte din partea acestora. Este complicat și foarte trist, iar situația aceasta arată cât de inaccesibil este avortul de fapt.”
Am întrebat ce schimbări concrete se pot face în România, având în vedere și de noua poziție pe care guvernul european o adoptă în fața problematicii avortului, în urma mișcării feministe „My Voice, My Choice”:
„Avem nevoie de acces la avort la nivel local, fără să fim nevoite să călătorim sute de kilometri, fără să fim nevoite să ne împrumutăm ca să acoperim costurile, fără să fim stigmatizate – de aceea schimbările pe care ni le dorim sunt îndreptate în această direcție.
Avortul nu este doar un drept, este o chestiune de sănătate reproductivă și autonomie corporală. Avem nevoie de acces la avort pentru că este decizia noastră, dreptul nostru și sănătatea noastră. Ne dorim ca serviciile de avort să fie cel puțin decontate prin asigurările de sănătate; visăm ca acestea să devină gratuite, astfel ca persoanele cele mai vulnerabile, cele care nu au asigurare de sănătate să aibă acces neîngrădit.
Vrem abolirea clauzei de conștiință. Niciun medic nu ar trebui să aibă dreptul de a refuza efectuarea unui avort astfel încât pacienții să aibă acces deplin la servicii medicale.
Vrem acces facil la avortul medicamentos. Avortul medicamentos, realizat în confortul propriei case, este sigur și nu necesită supraveghere medicală. Pastilele pentru avort ar trebui să fie disponibile fără prescripție medicală, permițând întreruperea independentă și sigură a sarcinii la domiciliu.
Ne dorim ca medicii să beneficieze de formare modernă, cunoștințe și practici medicale actualizate. Metodele învechite, precum chiuretajul, trebuie înlocuite cu proceduri sigure și mai puțin invazive, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.
Cerem eliminarea limitelor de vârstă gestațională; restricția avortului la cerere la 14 săptămâni este o limită arbitrară fără bază științifică.
Ne-am bucurat să vedem un semn clar al instituțiilor UE pentru sprijinirea dreptului la avort prin faptul că au decis ca parte din fondul economic comun să meargă spre servicii pentru persoanele care locuiesc în state unde nu au fie drept legal, fie acces real. Este, politic, un moment important. Însă, încă nu știm ce va însemna pentru noi, din România, încă nu știm cum se va traduce în practică acest lucru. Drumul este alambicat, aplicarea ține de voința statelor și a politicienilor, care în momentul de față nu ne oferă multe speranțe.”
Discrepanța dintre urban și rural poate fi radicală, iar greutățile și costurile ce vin odată cu o întrerupere de sarcină pot fi peste puterile unei femei provenite dintr-un mediu defavorizat:
„Accesul este redus și în mediul urban, dar dificultățile sunt și mai mari în mediul rural. Nu putem spune că avortul este complet inexistent la sat, însă pentru multe persoane accesul presupune deplasări foarte lungi până la cel mai apropiat spital sau cabinet care oferă acest serviciu. Situația oglindește starea generală a sistemului de sănătate și distribuția în teritoriu a medicilor specialiști, cum sunt ginecologii.
De aceea ne-am bucurat mult că Women Help Women, o organizație internațională feministă care sprijină accesul la avort medicamentos prin telemedicină, și-au deschis serviciul și pentru persoanele din Romania. Serviciul lor, care presupune o consultație online și trimiterea pastilelor prin poștă, face avortul mai accesibil pentru persoanele care altfel ar trebui să călătorească zeci de kilometri până la un medic într-un oraș.
Avortul nu este deloc ieftin, iar situația pune o presiune și mai mare pe persoanele din rural pentru că acestea au costuri suplimentare: transport, uneori și cazare, trebuie să-și lase copiii în grija altcuiva, să lipsească mai mult de la lucru sau școală.
Aceste diferențe arată și de ce este important să regândim modul în care sunt furnizate serviciile de avort. În multe țări, accesul a fost extins prin implicarea mai multor categorii de profesioniști din sănătate, inclusiv moașe și alți furnizori de îngrijire primară, în special pentru avortul medicamentos. Dovezile arată că avortul medicamentos este o metodă sigură și eficientă atunci când este oferită conform ghidurilor medicale. Extinderea posibilității de a furniza aceste servicii către mai multe categorii de profesioniști reduce barierele geografice și aduce îngrijirea mai aproape de comunitățile rurale.
Discrepanțe mai mari se văd între alte categorii sociale, indiferent că locuiesc la sat sau oraș. Persoanele vulnerabile, fără venituri sau cu venituri foarte mici, femeile rome, persoanele queer – aceste categorii se lovesc de bariere semnificative și discriminare socială sau etnică.
Sunt mai multe județe în care niciun spital public nu oferă acest serviciu: Arad, Bacău, Brăila, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Sălaj, Vaslui (din datele colectate în ancheta realizată de Asociația Moașelor din 2024). Există, în schimb, în aceste județe clinici private unde se realizează, dar de obicei, costurile la cele private sunt mult mai mari, făcând accesul la avort dificil.
De asemenea, Asociația Moașelor din România, prin SAFEline, oferă informații, consiliere și referiri sigure către furnizori de servicii de avort din teritoriu. Moașele colaborează cu medici din diferite județe pentru a facilita accesul la îngrijire prin aprovizionarea cabinetelor cu Medabon (mifepristona+misoprostol), astfel încât persoanele care au nevoie de avort să nu trebuiască să plătească acest cost al medicamentelor.
În anumite cazuri sprijinim accesul la fonduri de solidaritate sau facem campanii de strângere de fonduri pentru persoanele aflate în dificultate financiară.
În practică, încercăm întotdeauna să identificăm cel mai apropiat cabinet sau clinică disponibilă, însă, în multe situații, persoanele sunt nevoite să se deplaseze în județul vecin pentru a beneficia de serviciul de avort, mai ales când vorbim de avort chirurgical.
Problema nu este doar existența unor județe fără servicii publice de avort, ci și distribuția foarte inegală a furnizorilor în țară, ceea ce transformă accesul dintr-un drept legal într-o loterie geografică.”
Ce tipare identificați în persoanele care vă contactează?
„Inițiativa noastră este relativ recentă, ne-am format acum mai puțin de un an, deși unele dintre noi avem experiență mai îndelungată în domeniu. Putem spune ce am observat până acum.
Marea majoritate a celor care ne contactează este formată din persoane tinere între 17-25 ani. Este și efectul social media, unde ne găsesc mai ușor. Ne scriu persoane și din mediul urban și din rural.
Cele mai multe persoane care ne scriu au nevoie de informații și sprijin logistic: unde găsesc un medic, de ce au nevoie pentru o programare, la ce să se aștepte, cum pot face avort medicamentos, sprijin financiar. Unele au nevoie de ajutor în comunicarea cu alte organizații, spre exemplu cu cele din rețeaua Abortion without Borders care ajută persoanele care au sarcina peste 14 săptămâni (limita legală a avortului la cerere la noi) să călătorească în țările unde limita este la 24 de săptămâni sau mai mare.
Ne scriu și persoane care au nevoie de sprijin emoțional. De teama respingerii, nu vorbesc cu cineva despre asta. Unora le este frică de partener și nu vorbesc cu acesta.
Din cauza stigmei, multe persoane internalizează rușinea și chiar dacă sunt sigure în decizia lor, simt nevoia să se justifice, să expună motivele (întotdeauna întemeiate) pentru care au luat decizia de a face avort. Cele mai multe nu sunt pregătite să aibă un copil, vor să termine școala sau să se concentreze pe job sau carieră. Unele persoane spun că nu se află în relația potrivită și nu vor să aducă acolo un copil; altele au deja copii și le-ar fi prea greu cu încă unul.
Există multe preconcepții asupra avortului medicamentos și efectele adverse ale acestuia. În ce cazuri și cum trebuie prescris avortul medicamentos?
„Avortul medicamentos este întreruperea unei sarcini prin utilizarea a două medicamente, mifepristonă și misoprostol. Aceste medicamente au fost studiate în ultimii 40 de ani, iar contraindicațiile sunt clare. Nu se recomandă folosirea acestor pastile dacă persoana are: sarcină extrauterină, porfirie, insuficiență suprarenală cronică, insuficiență hepatică, afecțiuni legate de coagularea sângelui, alergie cunoscută la substanțele pe care le conțin. Nu se recomandă dacă persoana folosește continuu medicamente corticosteroide. Dacă persoana are sterilet, se recomandă scoaterea acestuia înainte de avortul medicamentos. În afara acestor situații, avortul medicamentos poate fi prescris indiferent de vârstă, greutate sau alte considerente.
Ca tratament, este unul foarte sigur și eficient. Atunci când este folosit în dozele și modul recomandat, 95-98% din sarcini se încheie într-un mod sigur. La noi, prescrierea medicamentelor se face doar de către medicul ginecolog, dar în alte țări acest lucru este făcut și de moașe și de medicii de familie. Comparativ cu alte medicamente folosite uzual și accesibile fără rețetă, precum Viagra spre exemplu, acestea au riscuri mult mai mici; de aceea ne dorim ca pastilele pentru avort să fie mult mai ușor de obținut.
Cea mai utilizată metodă de avort medicamentos presupune administrarea unui comprimat de mifepristonă, urmat după 24-48 de ore de patru comprimate de misoprostol. Mifepristona blochează acțiunea progesteronului, hormonul necesar pentru continuarea sarcinii. Ulterior, misoprostolul, administrat vaginal, sub limbă sau între gingie și obraz, determină contracții ale uterului și ajută la eliminarea conținutului uterin.
Ce este important este ca persoanele să primească informații despre modul exact în care se iau pastilele, la ce să se aștepte, cum pot gestiona durerea, care sunt semnele unei complicații și ce să facă în cazul în care au o complicație. De multe ori, persoanele au experiențe neplăcute pentru că nu primesc toate aceste informații și se sperie atunci când încep crampele cauzate de pastile sau sângerarea, fără să știe că acestea sunt normale.”
Oare de ce dreptul la avort continuă să fie o dezbatere politică? Cât de mare vi se pare influența ce o aduce patriarhatul?
„Este un subiect care a fost transformat într-o chestiune de moralitate – și aici motorul este clar patriarhatul. Este o dorință de a controla corpul, de a reduce autonomia unei persoane. Vedem frecvent ideea că rolul principal al femeilor este cel maternal și că maternitatea ar trebui să fie o obligație socială, nu o alegere. De aceea, discuțiile despre avort sunt adesea legate și de atacurile împotriva persoanelor LGBTQ+, deoarece au la bază aceeași dorință de a impune anumite roluri sociale și norme despre cum ar trebui să trăiască oamenii.
Avortul a devenit și un instrument politic foarte eficient. Este un subiect care mobilizează emoții puternice, polarizează societatea și poate fi folosit pentru a consolida baze electorale. Această strategie a fost dezvoltată și rafinată de mișcările conservatoare din Statele Unite începând cu anii 1970, iar ulterior a fost exportată și adaptată în numeroase alte țări. Astăzi vedem aceleași tactici, aceleași mesaje și adesea chiar aceleași rețele transnaționale care încearcă să limiteze accesul la avort și alte drepturi reproductive.”
Vi se pare că statul român tratează avortul ca pe un drept medical sau ca pe o problemă morală?
„Statul român de azi consideră avortul și, în general dreptul la sănătate, ca o problemă socială care nu îl preocupă – acesta este efectul politicilor neoliberale din ultimele decenii. Avortul este un drept înscris în lege, dar în realitate nu este respectat. Prin nepăsare și inactivitate, statul a lăsat porți deschise diferiților agenți care au interesul de a limita accesul la avort și de a-și impune agenda de a transforma avortul dintr-o chestiune de sănătate într-o problemă morală.
Mai mult, diferite instituții ale statului, au colaborat formal sau informal cu organizații anti-avort, fie din motive politice sau sociale, pentru a câștiga electorat politicienii care le conduc sau pentru a acoperi goluri în diferite servicii sociale.
Un exemplu relevant este parteneriatul formal dintre Ministerul Sănătății și Biserica Ortodoxă Română, care a permis o prezență mai puternică a reprezentanților religioși în spitale. În ultimii ani, mai ales în Iași și în alte zone din Moldova, au existat numeroase relatări despre persoane care au încercat să acceseze servicii de avort și s-au confruntat cu presiuni religioase sau încercări de a fi convinse să renunțe la decizia lor. Au existat și situații în care medici care oferă avorturi au fost hărțuiți sau puși sub presiune. Este o evoluție îngrijorătoare, pentru că accesul la un serviciu medical legal nu ar trebui să depindă de convingerile religioase ale altor persoane.”
Ați observat o radicalizare a mișcărilor anti-avort în ultimii ani?
„Am observat cum discursul acestora se schimbă în ultimii ani, cum mișcarea anti-avort se folosește de teme sociale – precum femicidul în ultima propunere de lege înaintată în toamna anului trecut – pentru a motiva schimbări de lege care de fapt ar îngrădi și mai mult accesul la avort. Ce este perfid este felul în care îmbracă ceea ce fac într-o haină feministă: definesc centrele anti-avort ca centre de ”sprijin pentru femei”, pretextul pentru legile care limitează avortul este protecția femeilor, folosesc termeni precum solidaritate și grijă – dar sprijinul, dacă există, lasă femeile fără șansa de a alege dacă să păstreze sarcina sau nu, este condiționat de păstrarea sarcinii.
Ne așteptăm la o radicalizare atunci când vor obține sprijinul direct și fonduri semnificative de la partidele de extremă dreaptă atunci când acestea o să fie la putere”.
Considerați că legislația actuală protejează suficient drepturile reproductive? Ce ferestre ați observat?
„Avortul este definit în Codul Penal și acest lucru aduce un plus de stigmă.
Legea limitează avortul la cerere la sarcinile până în 14 săptămâni, deși această limită nu are vreo bază științifică. Marea majoritate a avorturilor la cerere se face până în 12 săptămâni; însă, există cazuri în care persoanele au nevoie de avort și mai târziu. Unele persoane au menstruație neregulată și lipsa menstruației într-o lună nu este ceva neobișnuit ca să-l considere semn de sarcină. Multe persoane minore, din cauza lipsei de educație sexuală, nu știu semnele unei sarcini sau nu au deprinderea de a-și urmări ciclul menstrual și realizează mai târziu.
În prezent, după 14 săptămâni, avortul este permis doar în anumite situații medicale, cum ar fi atunci când viața sau sănătatea gravidei este pusă în pericol ori când există afecțiuni grave ale fătului. Aceste intervenții pot fi realizate până la 24 de săptămâni de sarcină. Problema este că multe persoane care descoperă târziu o sarcină nedorită nu se încadrează în aceste excepții și rămân fără opțiuni reale în România.
Legislația permite medicilor să adopte clauza de conștiință și să refuze să facă o procedură medicală în baza acesteia. Ancheta realizată în 2024 arată că 90% dintre spitale și clinici au declarat că nu trimit în altă parte femeile care solicită întreruperea sarcinii la cerere, deși această obligație este prevăzută expres în Codul Deontologic al medicilor (Art. 34). În fapt, legea nu garantează respectarea unui drept.
Drepturile reproductive nu înseamnă doar existența unui drept pe hârtie, ci și posibilitatea reală de a-l exercita.”
Surse: